click to enable zoom
Încărcare imobile...
Nu am găsit rezultate
mărește harta
Tip Hartă Roadmap Satellite Hybrid Terrain Locația mea Fullscreen Înapoi Înainte
Căutare în site
Căutare în site
we found 0 results
Your search results

Art Deco în arhitectura spectacolului – Cinematograful Marconi/Dacia

Posted by Vladescu Eliza on decembrie 16, 2019
| 0

Întregul fenomen Art Deco se identifică cu o perioadă marcată de considerabile schimbări, de transformări la nivelul orașului, prin aducerea unui suflu nou, european, cu valențe capitaliste, atât prin construit, cât și printr-o liberalizare a preocupărilor locuitorilor orașului. În această perioadă de înflorire a orașului, pe lângă programele de arhitectură deja existente, se adaugă cel al spectacolului (cinematografe și săli de teatru), care contribuie la animarea vieții sociale, factor pe care se pune din ce în ce mai mult accent în perioada interbelică. De altfel, Mihai Ispir afirmă* faptul că acesta era un program de arhitectură complet nou pentru acea perioadă, cinematografele devenind „locuri privilegiate de etalare a conceptului deco”.

În ciuda aspectului neîngrijit pe care i-l conferă astăzi fronturile de clădiri, Calea Griviţei a reprezentat la momentul trasării sale un reper important, fiind principalul drum care lega centrul oraşului de Gara de Nord. În multitudinea de stiluri arhitecturale ce o flanchează de-o parte și de alta se poate remarca la numărul 137 o construcție dezafectată, umbră a clădirii marcante pentru stilul de care aparține.

Ridicat între anii 1926-1927 sub îndrumarea arhitectului Constantin Cănănău, cinematograful Marconi a fost considerat „una dintre primele încercări în stil Art Deco din România”.** În ciuda faptului că a fost realizat doar parţial în conformitate cu planurile arhitectului, existenţa sa este elocventă pentru conturarea unui nou demers artistic, fiind inclus în Lista Monumentelor Istorice.

Din punct de vedere planimetric, clădirea are o formă trapezoidală, accesul realizându-se pe colț, dând înspre foaier. Se pot observa câteva spații cu destinație comercială ce au directă deschidere înspre stradă. Există două noduri de circulație verticală destinate publicului, unul principal, poziționat în foaier, lângă acces și unul secundar. Sala de spectacol este înaltă și dispune de un balcon pe trei laturi, având o capacitate de 434 locuri.*** Forma în plan este dată, în mod evident, de existența clădirilor vecine, însă arhitectul a dat dovadă de inspirație poziționând scena pe latura scurtă a sălii, creându-se la nivelul percepției un efect de pâlnie, întreaga atenție a spectatorilor fiind concentrată către scenă, nucleul unde se întâmplă întreaga acțiune; totodată, acest lucru contribuie și la o mai bună acustică a sălii.

Așa cum este prezentată în planșele desenate de către arhitect, fațada se înscrie în direcțiile Art Deco, la care sunt adăugate elemente de decorație specifice. Accesul în clădire se evidențiază prin abundența detaliilor (vitraje, feronerie) – fapt care conferă eleganță, deasupra acestora figurând denumirea cinematografului în grafie geometrizată. Se poate observa o împărțire clară a fațadei în trei registre orizontale: registrul inferior – accesul în cinematograf, suprafețe vitrate de mari dimensiuni datorate poziționării spațiilor comerciale; zona intermediară, aproape dublă ca înălțime, unde predomină plinul, însă penetrat pe alocuri de goluri de mai mici dimensiuni și de două fante vitrate verticale marcând poziția circulațiilor verticale; respectiv registrul superior, unde apar reprezentate numeroase basoreliefuri emblematice și pinacluri stilizate cu trimiteri la cultura egipteană, amplasate la partea superioară a aticului. Marcarea colțului este evidențiată printr-o supraînălțare față de limita aticului, reușindu-se o stilizare a motivului ziguratului.

În pofida stării avansate de degradare în care se găsesc, fațadele amintesc de stilistica originală vizibilă în planșe, chiar dacă este cunoscut faptul că acestea diferă de proiectul inițial al lui Cănănău. Se poate observa împărțirea pe registre mai sus descrisă, accentuarea colțului, prezența fantelor (în trecut vitrate) ce marchează poziționarea scărilor, precum și prezența acestora în partea superioară a basoreliefurilor. Nu în ultimul rând, sunt evidente diferențele ce apar la nivel stilistic în ceea ce privește construcția ce marchează colțul – terminația la partea superioară diferă și se remarcă o curățare de ornamente, păstrându-se însă balconul fațetat, continuat pe verticală cu trei fante vitrate.

Cinematograful a fost inaugurat în 1930 și a cunoscut perioada sa de glorie până la naționalizarea din anul 1948. Noul regim politic a impus redenumirea sa, pentru ca în anii ’60, numele să îi fie schimbat din nou, de această dată în Cinema Dacia. Până la închiderea sa a funcționat ca cinema de cartier.

*Ispir, Mihai, L’Art Déco en Roumanie, București: Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, XXIV, 1984, 69-81.

** Pelteacu, Mihaela și Puia, Daniela, CineBucurești. 100 de ani de modernitate, București: Editura Pro Cultura, 2017

*** http://cinemamarconi.ro/cinema-marconi/ (accesat la data de 13 octombrie 2018)

Planșe proiect, arh. Constantin Cănănău – desfășurată și plan (Sursa: Revista Arhitectura, 1926, pp.118-119)

Foto: Monica Buică

Acest articol reprezintă strict opinia autoarei, Monica Buică, exprimată în cadrul concursului de texte de arhitectură cu tema „București: Modernism Art Deco”, lansat în luna octombrie 2018 de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Compară imobile

Înapoi