click to enable zoom
Încărcare imobile...
Nu am găsit rezultate
mărește harta
Tip Hartă Roadmap Satellite Hybrid Terrain Locația mea Fullscreen Înapoi Înainte
Căutare în site
Căutare în site
we found 0 results
Your search results

Flânerie prin București, cu iz Art Deco

Posted by Vladescu Eliza on iulie 12, 2019
| 0

Cândva treceam pe străzile Bucureștiului și orașul îmi era străin mie și eu lui. Mă uitam drept înainte, niciodată nu mă abăteam de la drum. Clădirile erau tăcute, liniile lor nu îmi vorbeau, detaliile lor nu mă făceau să mă opresc. „Click!”, se aude aparatul meu foto trei ani mai târziu, prinzând între pixeli un imobil rezidențial din inima Cartierului Evreiesc.

Nu îmi amintesc exact cum a început dragostea mea pentru București și pentru modernismul său aparte, însă acum nu mai pot trece pe străzile orașului pe care iubim să îl urâm fără să caut geometriile ordonate ale Art Deco-ului. Dincolo de linii aerodinamice, ancadramente și portaluri spectaculoase, bovindouri și medalioane, mă fascinează caracterul distins pe care aceste clădiri îl imprimă orașului și mă gândesc la ceea ce simbolizau în epoca în care au fost construite. De la sediile centrale ale unor afaceri prospere, la spații rezidențiale, imobilele Art Deco din București au devenit simbolul unor ani pe care ne place să-i glorificăm.

Dintre toate zonele cu imobile Art Deco, inima mi-a rămas la Cartierul Evreiesc și Hristo Botev. Una lângă alta, pline de istorie și frumusețe ignorată, cu un caracter divers și cu atât de multe puncte de interes, nici nu știu în ce direcție să mă uit.

Îmi încep periplul pe Mămulari, unde pe 50 de metri găsești trei blocuri moderniste micuțe, iar în capăt, fix unde s-a oprit linia demolărilor lui Ceaușescu și încep blocurile de pe Unirii, se află un imobil ce seamănă cu un castel. Mă uit la scările elegante, la „turnulețele” care îi dau personalitatea unică și nu pot să nu mă gândesc la câte povești de viață protejate de acele ziduri s-ar fi pierdut dacă ’90 ne prindea în continuare cu demolări.

Ies din visul cu zâne moderniste și încep să merg la întâmplare, uitându-mă după fațade scrijelite de trecerea anilor, luminatoare, uși cu fier forjat și geamuri „hublou”, cu miros de mare. „În această casă a trăit între 1975 – 1995 CORNELIU COPOSU”, scrie pe plăcuța unui imobil cu două etaje. Mă întreb câți trecători se opresc să citească.

Pașii îmi alunecă în continuare pe străzi și traversez bulevardul Corneliu Coposu (cred că mi-a rămas în minte plăcuța de mai deveme), mă strecor pe străzile cu sens unic și ajung la Hristo Botev, unde nu știu să mă uit mai întâi. Uite și un bloc de șase etaje. Oare pe colț este sufrageria? Cu siguranță are o priveliște fantastică, dar imediat îmi amintesc că aproape sigur are bulină roșie și mă întristez.

Continui să merg, o iau pe Sfinților, un mic paradis modernist. Un cuplu în vârstă intră într-un bloc și tare aș vrea să mă lase și pe mine să fotografiez pardoseala mozaicată sau scara în spirală. Data viitoare. Dacă te uiți în stânga, vezi cum modernismul stă lângă eclectic de sfârșit de secol XIX și apoi se alătură blocurilor socialiste. Uite, de asta iubesc eu orașul ăsta, că în doar 100 de metri poți să îi vezi aproape 200 de ani de traume și fericiri.

O iau înspre Popa Soare, unde știu că la o intersecție se află un bloc superb, proiectat de Marcel Locar. Cablurile suspendate mă irită, însă încerc să le ignor și să îmi las privirea să curgă de sus până jos, de-a lungul fațadei curbe. Din nou mă întreb cum este înăuntru și ce povești ocrotește.

Se face târziu, încep să obosesc, fac dreapta pe Kirițescu și după nici cinci minute mă întâmpină o clădire mândră, cu o fațadă splendidă și un catarg de steag drept. Ochiului uman îi place simetria – și atunci cum de clădirea asta asimetrică mă fascinează?

Mă întorc acasă și mă întreb ce ar crede Arghir Culina, Horia Creangă, Marcel Iancu despre cum avem grijă de moștenirea lor. Așa cum Budapesta sau Bruxelles au capitalizat moștenirea Art Nouveau, și Bucureștiul ar putea să își iubească și să valorifice mai mult patrimoniul arhitectural din anii aceia „de glorie”.

Trebuie doar să ne pese.

Acest articol reprezintă strict părerea autoarei, Miruna Andreea Gărman, exprimată în cadrul concursului de texte de arhitectură cu tema „București: Modernism Art Deco”, lansat în luna octombrie 2018 de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Compară imobile

Înapoi