click to enable zoom
Încărcare imobile...
Nu am găsit rezultate
mărește harta
Tip Hartă Roadmap Satellite Hybrid Terrain Locația mea Fullscreen Înapoi Înainte
Căutare în site
Căutare în site
we found 0 results
Your search results

Salvarea simbolurilor Art Deco : patrimoniu și eritaj

Posted by Stefan Elena on aprilie 16, 2019
| 0

Ideea de a prezerva cădirile pré 1989 din București este destul de recentă în societatea românească. Pentru mult timp, acestea nu au fost considerate un patrimoniu cu valoare, ci mai degrabă niște prezențe vechi deranjante pentru un oraș care voia să își șteargă trecutul, ca și cum ar fi fost o rușine sau o povară. Chiar și astăzi, mulți dintre proprietari sunt mai tentați de speculația imobiliară frenetică din capitală și așteaptă ca adevăratele comori pe care le dețin să se prăbușească pentru a putea vinde terenul cu un preț avantajos.

Imobil cu fațada refăcută și pictat în galben, București (Source : Dragoș Dogaru)

Însă așteptând să cadă clădirile, mulți nu conștientizează că se șterge atât memoria colectivă, cât și cea individuală. Omul fără trecut nu are nici viitor, ne avertizează istoricii de-a lungul secolelor. Dispariția imobilelor Art Deco înseamnă și dispariția unor simboluri și a unei mitologii ce constitue patrimoniul românesc, dar și european. Este, deci, necesară salvarea clădirilor Art Deco, iar această urgență nu poate fi înțeleasă decât dacă propiretarii și cetățenii își dau seama de valoarea lor.

Ușa de intrare cu feronerie de flori, București (Source : Dragoș Dogaru)

Imobilele Art Deco din capitală nu sunt doar dovada unei legături strânse care exista între București și restul Europei, în special Paris și Viena, între 1910 și 1940, ci și a deschiderii către adevărata cultură europeană din care România facea parte la vremea aceea.

De multe ori, când aceste clădiri sunt restaurate, dispare câte puțin din sufletul lor, căci proprietarii preferă să placheze fațadele cu polistiren, mai degrabă decât să facă apel la adevărați meșteri care să păstreze detaliile arhitecturale. Ori, această greșeală șterge o parte din valoarea chiar și monetară a imobilului, căci o clădire Art Deco valorează cu atât mai mult cu cât afișează detalii neașteptate și unice. Aceste detalii ne povestesc ceva despre acele timpuri. Ne povestesc despre gândirea oamenilor de atunci și ne explică cum vedeau ei lumea și progresul. Detaliile Art Deco nu au fost create din întâmplare sau «de dragul frumosului». Este vorba despre niște simboluri care însemnau ceva și care erau făcute pentru a transmite ceva generațiilor următoare, deci nouă. Așadar, basoreliefurile, feroneriile, motivele gravate și mai rarele fresce pictate care au supraviețuit timpului constitue o adevara artă ezoterică, un mesaj destinat inițiaților la care dacă ne uităm bine și știm să îl descifrăm, ne va spune ceva și nouă si ne va îndemna să îl protejăm în loc să îl ștergem.

Ușa cu feronerie (cerc, semi-cerc, valuri), București (Source : Dragoș Dogaru)

Prezența ghirlandelor de flori este un eritaj Art Nouveau care se regăsește și în anumite clădiri Art Deco. Ghirlandele încadrează deseori ușile de la intrările clădirilor. Chiar dacă sunt rare, ele nu trebuie considerate simple elemente decorative. Ghirlanda de flori este, de fapt, un simbol care aduce aminte că ușa este un pasaj important între interior și exterior, între comunitatea blocului și casa (spațiul cel mai privat pe care-l poate avea omul) și strada, spațiul public prin excelență. Ghirlanda de flori simbolizează bolta prin care trece omul și reprezintă intrarea sau ieșirea din grădina Edenului, având deci mai degrabă un sens ezoteric și spiritual, decât ornamental. Trecând pragul și uitându-se în sus, locuitorul își aduce aminte că în acel moment lasă în spatele său grijile lumești și ceea ce ține de societate (spațiul public al străzii), ca să intre într-un spațiu sacru, cel al casei, propice instrospecției.  Ghirlanda de flori reia concepția greacă antică potrivit căreia persoana își leapădă masca personajului din spațiul public pentru a deveni el însuși în intimitate. Cu timpul, ghirlanda de flori a fost înlocuită cu doar câteva flori adunate împreună în feronerie pe ușa de intrare.

Ghirlandă de flori, București (Source : Dragoș Dogaru)

Ușile de intrare în clădirile Art déco sunt din metal, cu geamuri și feronerie. De multe ori, observăm pe ele niște forme geometrice – ele sunt de fapt simboluri ale elementelor din natură. Dacă cercul simbolizează soarele, care cuprinde în el viața, lumina și eternitatea, curbele simbolizează dealurile, pământul și drumul vieții, în timp ce valurile simbolizează apa, alt element necesar vieții. În special acest element din urmă, apa, se leagă de necesitatea omului de a fi în mișcare – fizică și intelectuală. În plus, e vorba și despre setea omului pentru cunoaștere și exploatare – să nu uităm că Art déco a apărut într-o epocă în care lumea era în perpetuă mișcare, dornică de exotism și de noi descoperiri.

Detaliu decor Art Deco, care poate să dispară la o reabilitare termică sau o restaurare neatentă, București (Source : Dragoș Dogaru)

Un articol scris de Irène Costelian, premiat în cadrul concursului de texte de arhitectură cu tema „București: Modernism Art Deco” lansat în luna octombrie de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Compară imobile

Înapoi